CORONAVIRUS(COVID19) VS NUNTA

In articolul de azi vom vorbi despre cel mai discutat subiect al momentului Coronavirus sau Covid-19. Mai exact vom incerca sa aflam cum ne influenteaza aceasta situatie pregatirile de nunta. In contextul actual nu-i de mirare ca viitorii miri sunt deja in incurcatura. Acestia nestiind la ce sa se astepte: se anuleaza nunta sau planificarea merge mai departe. 

Circumstantele economico-sociale la nivel international si organizarea nuntii

Desi nunta este un eveniment privat, la organizarea acesteia participa “o armata” de oameni. Ne referim aici la furnizorii de servicii, care la randul lor colaboreaza cu alti furnizori pentru a va putea oferi produsele si serviciile necesare. Este stiut faptul ca aprovizionarea nu se realizeaza doar din productie autohtona. De aceea cele mai multe marfuri sunt din import. Principalele tari de unde Romania importa marfuri sunt: China, Turcia, Olanda, Spania, Italia etc. Putem astfel concluziona ca acest domeniu este influentat si de circumstantele economico-sociale si politice la nivel international. Aceste aspecte pot influenta bunul mers al afacerilor, respectiv al bunei desfasurari a activitatii furnizorilor de servicii.  Toate acestea s-ar putea traduce prin intarzieri ale livrarilor sau chiar anularea comenzilor.

Situatia in Romania

La nivel national s-au luat niste masuri menite sa reduca raspandirea acestui virus. Este vorba de Hotararea nr. 6/09.03.2020 privind aprobarea unor masuri suplimentare de combatere a noului Coronavirus.
Daca initial Art. 7 prevedea: “Pentru nuntile cu un numar de maxim 200 de invitati nu este necesara solicitarea avizului Directie de Sanatate Publica”, acum numarul maxim a fost redus la 100. 
Asadar pentru evenimentele cu peste 100 de participanti este necesara obtinerea unui aviz de la Directia de Sanatate Publica. La data publicarii acestui articol, au fost luate masuri suplimentare pentru a putea stopa raspandirea virsului: inchiderea restaurantelor, cafenelelor, hotelurilor etc.
Exista totusi si o parte buna, suntem in postul Pastelui, cand teoretic nu se fac nunti, asadar speram ca pana cand incepe sezonul nuntilor, Coronavirus sa fie deja istorie.


Dar pana atunci ce e de facut?

  1. In primul rand si cel mai important, incercati sa nu intrati in panica!
  2.  Urmariti reglementarile in vigoare oferite de institutiile abilitate! Nu luati in seama zvonurile alarmiste, nu va aduc nici un beneficiu.
  3. Luati legatura cu furnizorii de servicii si vedeti care este situatia si cum ar putea o eventuala anulare a evenimentului sa va afecteze. De exemplu vedeti ce se va intampla cu avansul platit.
  4. Daca nunta este in perioada de carantina, incercati sa reprogramati evenimentul. In acest fel nu va pierdeti avansurile platite.
  5. Revizuiti lista invitatilor, mai ales pentru nuntile care ar trebui sa se desfasoare in viitorul apropiat. Daca aveti invitati din strainatate, e posibil ca acestia sa nu poata calatori. Apoi luati legatura cu restaurantul si vedeti ce se intampla in cazul in care veti avea un numar mult mai mic de invitati decat ati stabilit initial.
  6. Daca va aflati in faza rezervarii biletelor pentru luna de miere, sfatul nostru este sa mai asteptati sa vedeti cum evolueaza lucrurile. Cand lucrurile revin la normal, va puteti gandi la destinatiile ideale pentru luna de miere.

    Dragilor sa speram ca in curand vom primi vesti bune si viata isi va urma cursul firesc. Nu de alta, dar ne asteapta un sezon plin de nunti spectaculoase!