indatoririle nasilor la botez

Indatoririle nasilor la botez

ÎNDATORIRILE NAȘILOR LA BOTEZ

Botezul este primul eveniment important din viața unui copil creștin. De aceea, are o încărcătură emoțională foarte puternică, fiind bogat în semnificații si tradiții. Ce înseamnă a fi naș la botez? Conform religiei ortodoxe, nașii sunt considerați părinții spirituali ai copilului botezat, de aceea ei sunt cei care mărturisesc credința în numele celui mic în fața preotului. Nașii, alături de părinți, sunt cei care trebuie să il indrume pe cel mic, de aceea este important să reprezinte un model de moralitate. În continuare vă vom prezenta câteva dintre cele mai importante îndatoriri ale nașilor la botez. Apoi vom discuta si câteva aspecte importante despre băița de a doua zi(mir), ruperea turtei și tăierea moțului la 1 an.

Care sunt îndatoririle nașilor la botez?

  1. Să cumpere lumânarea pentru botez. De obicei se împodobește cu flori naturale si panglica roz sau rosie pentru fetițe sau albastră pentru băieți.
  2. Să cumpere crâșma și fașa. Crâșma este o pânză albă, nețesută în care se înfășoară copilul când este scos din cristelniță. Aceasta reprezintă puritatea copilului. Fașa este roz pentru fete și albastră pentru băieți. Aceasta nu trebuie să fie nici prea scurta(se spune că se va căsători prea repede), dar nici prea lungă(se spune că se va căsători mai târziu).
  3. Să cumpere prosop și săpun de culoare albă pentru preot. Preotul le va folosi pentru a-și spăla și sterge mâinile înainte de a scălda copilul în cristelniță.
  4. Să aducă ulei, sticluță pentru mir și vin pentru împărtășanie.
  5. Să cumpere trusoul bebelușului (set de hainuțe cu care va fi îmbrăcat copilul după botez, botoșei/pantofiori, păturică etc).
  6. Nașa va pune în piept tuturor celor prezenți la botez cruciulițe legate cu fundițe roz sau albastru.
  7. Se obișnuiește ca nașii să cumpere o iconiță pentru a fi sfințită și dăruită copilului.
  8. Să achite slujba religioasă de la biserică.
  9. Se obișnuiește ca nașii să ofere cercei fetiței botezate sau o brățară/lănțisor finului, pentru a-i purta noroc.

Băița de a doua zi sau mirul

A doua zi, după botez are loc mirul sau băița de a doua zi, cum mai este cunoscut acest obicei. Este un ritual de îmbăiere al copilului, asemeni poveștilor cu ursitoarele care urează copilului sănătate și noroc în viață. În timpul îmbăierii lumânarea va fi aprinsă, iar la sfârșit aceasta va fi stinsă de tocul ușii.

Pentru aceast moment nașa va pregăti un prosop, hăinuțe, păturică și jucării pentru copil. În apa în care va fi îmbăiat copilașul se vor pune diverse ”ingrediente” care au diverse semnificatii.

Astfel, de la băița de a doua zi nu vor lipsi:

  1. Flori- pentru ca bebelușul să fie frumos;
  2. Fulg- să fie ușor ca fulgul;
  3. Pietre- să fie puternic precum piatra;
  4. Mac- pentru un somn liniștit;
  5. Miere- lapte dulce să fie dulce precum mierea;
  6. Bani și bijuterii- pentru noroc și avere;
  7. Ou- pentru sănătate;
  8. Grâu- pentru onestitate;
  9. Busuioc- să miroasă frumos;
  10. Apă sfințită- ca bebelușul să fie curat precum apa sfințită etc.

Desigur lista poate continua, în funcție de zona geografică unde are loc botezul. Îndată ce se termină îmbăierea, apa se va arunca la rădăcina unui copac. Se spune că de la botez și până la mir, copilul nu trebuie strigat pe nume. Abia după mir nașa îl strigă pe copil pe nume și de acum încolo toată lumea o va putea face.

Ruperea turtei la fetițe și tăierea moțului la băieți

La vârsta de 1 an urmează un alt moment important în viața copilului: ruperea turtei la fete sau tăierea moțului la băieți.

Pentru ruperea turtei și tăierea moțului, nașii trebuie să pregătească:
  1. un set de hăinuțe pentru copil;
  2. cadou pentru copil, de regulă jucării;
  3. tava de pe care copilul va alege obiectele ce ii definesc personalitatea;
  4. și in cazul fetițelor, turta, care de obicei este facută din aluat de cozonac.

Acest obicei presupune tăierea unei șuvițe din păr de către nași, urmat de o petrecere alături de familie și prieteni. După tăierea șuviței din păr copilul va alege trei obiecte de pe o tavă. Obiectele puse pe tava au diverse semnificații care reflectă viitorul și personalitatea copilului.

Iata cateva din obiectele nelipsite de pe tava:

  1. Bani, bijuterii-semnifică bogăția
  2. Cartea, instrumente de scris-inteligența, va avea inclinații către profesii ce implică studiu intens, sau va deveni scriitor, jurnalist etc
  3. Ac si ață de cusut-croitor, designer etc
  4. Foarfecă și pieptăn-frizer, coafeză
  5. Seringă, stetoscop-doctor
  6. Obiecte gospodărești-poate deveni tâmplar, instalator
  7. Instrumente muzicale-pasiune pentru muzica, muzician
  8. Icoana-în cazul băieților înseamnă vocație de preot
  9. Cosmetice-mai ales în cazul fetițelor, semnifică înclinații către meserii în domeniul frumuseții, modelling, machiaj.
  10. Ustensile din bucătărie-îl așteaptă o carieră în domeniul culinar.

Evident lista poate continua, în funcție de imaginația și preocupările părinților și ale nașilor. Aceste obiecte se schimbă de la o perioadă la alta. În trecut obiectele puse pe tavă erau reprezentate de icoane, cărți, stilouri, pâine, sare etc. Azi, lumea s-a schimbat, părinții și nașii aleg să pună pe tavă obiecte moderne precum gadget-urile, ca doar trăim în era tehnologiei.

În concluzie

Indifent de ce alege copilul de pe tava, cel mai important este ca acest moment să fie unul special, să vă aduceți aminte cu drag de el. Dincolo de aceste tradiții, ceea contează cu adevărat este legătura ce se creează între nași si fini, o legătură ce trebuie menținută vie de-a lungul anilor.

Sperăm că am reușit să punctăm care sunt principalele îndatoriri ale nașilor de botez. Vă invităm să ne lăsați un comentariu și să ne împărtășiți experiențele voastre în calitate de nași de botez.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *