Indatoririle nasilor la nunta

 

Hello, hello! Bine v-am regasit! Sunt Valentin Andrei, de la oferta-nunta.ro si la cererea unor abonati ne-am decis sa abordam urmatorul subiect: INDATORIRILE NASILOR LA NUNTA.

Povestea casniciei incepe odata cu cererea in casatorie

Povestea casniciei incepe odata cu cererea in casatorie, pe care mirele o adreseaza iubitei sale. Dupa ce este acceptata cererea in casatorie, mirii incep planificarea nuntii. Inainte de toate trebuie sa isi aleaga parintii spirituali(respectiv nasii). Pe vremuri nasii se “mosteneau” de la parinti, acum aceasta traditie nu se mai pastreaza. Mirii din ziua de azi isi aleg drept nasi un alt cuplu din randul prietenilor foarte apropiati, cu care rezoneaza mai bine. In alte zone precum Ardeal si Maramures cuplurile au doua perechi de nasi, lucru nemaintalnit in celelalte regiuni unde se apeleaza doar la o pereche de nasi.

Tradițiile legate de nășit variază de la o regiune la alta, insa sunt cateva “sarcini” pe care nasii le au indiferent de zona in care se desfasoara nunta. Atunci cand va alegeti perechea de nasi trebuie sa tineti seama de urmatorul lucru, aceștia trebuie să fie de aceeași religie cu mirii și cununați religios la rândul lor.

Acum ca am lamurit si acest aspect, sa vedem ce indatoriri au nasii la nunta:

 

  1. Naşa isi va insoti fina, daca aceasta ii va cere, pentru a-si cumpara rochia de mireasa;
  2. Naşii aleg si platesc voalul, baticul şi tiara miresei
  3. Naşii aleg împreună cu finii lumânările pentru cununie, si tot ei le platesc;
  4. In ziua nuntii naşii, împreună cu mirele şi cu familia lui, o vor lua pe mireasă de acasă;
  5. Nasa o va ajuta pe mireasa sa se gateasca;
  6. Înainte de a pleca de la casa miresei, naşa rupe turta miresei pe care o va imparti invitatilor prezenti;
  7. Regula pentru intrarea în biserică este următoarea: naşa va pasi in biserica insotita de mire. După ce vor ajunge la altar, mireasa va intra în biserică, fiind condusă de naş.
  8. Naşii vor ţine lumânările pentru cununie, simbol al luminii şi al căii pe care trebuie să mearga mirii;
  9. Naşii impreuna cu preotul vor pune inelele pe degetele mirilor şi le vor lua cununiile de pe capete;
  10. La sfarsitul slujbei, naşii vor iesi din biserica braţ la braţ imediat după miri;
  11. Naşii vor suporta cheltuielile aferente slujbei religioase de cununie;

 

Rolul nasilor la restaurant

  1. La restaurant, alături de miri, nasii vor întâmpina invitaţii;
  2. Naşul are printre îndatoriri implicarea în buna organizare a petrecerii de nuntă;
  3. La petrecerea de nuntă, dacă mireasa este furată până la miezul nopţii, naşul este responsabil pentru a o răscumpăra de la “răpitori”;
  4. Dupa servirea tortului, naşa va da jos voalul miresei. Acesta va fi inlocuit cu o esarfa, batic sau palarie(dupa preferintele miresei) marcand astfel trecerea in randul femeilor căsătorite;
  5. Naşa va trebui să pună voalul pe capul domnişoarei care a prins buchetul de nuntă;
  6. Naşii le ofera mirilor daruri de nuntă (atât bani, cât şi bunuri de uz casnic);
  7. La o săptămână de la nuntă, naşii vor merge la biserică, împreună cu finii lor, pentru a participa la o scurtă slujbă de binecuvântare a noii familii. Si in acest caz, tot ei vor suporta cheltuielile aferente slujbei;
  8. Chiar daca nunta a luat sfarsit, naşii trebuie să fie alături de fini şi să le ofere sprijin moral ori de câte ori este nevoie.

Dragilor,asa cum spuneam obiceiurile de nunta difera de la o zona geografica la alta. noi speram ca am enumerat principalele indatoriri pe care le au nasii la nunta. Daca voi credeti ca am omis ceva, va rugam sa ne lasati un comentariu la acest video, lista e deschisa.  Vom fi incantati sa adaugam si alte sarcini care le revin nasilor de casatorie.